Tinder copiază o idee Facebook și te ajută să agăți mai ușor

de: Alexandru Puiu
25 05. 2018

Tinder Places este cea mai importantă actualizare adusă serviciului de agățat în ultimul anului. Aceasta introduce un mecanism complet nou prin care poți cunoaște alte persoane.

Încă de la început, funcționalitatea Tinder a gravitat în jurul locației. Aplicația de mobil încerca să-ți găsească în apropiere persoane care să te încânte. Existau câteva filtre pentru care puteai opta, dar locația în care te aflai era cea mai relevantă pentru a întâlni oameni noi. Tinder Places extrapolează acel mecanism într-o manieră interesantă.

Când oficialii Facebook au dezvăluit propriul serviciu de agățat, acela pornea de la premisa că poți cunoaște oameni noi la evenimente la care participați împreună. Acest detaliu reprezenta un punct bun de referință pentru faptul că ai ceva în comun cu persoana pe care urmează să o întâlnești.

Tinder Places pleacă de la premisa că ai o locație favorită care se află pe lista priorităților și a altor persoane. Astfel, dacă îți place să mergi la un anumit pub din Centrul Vechi, iar o altă persoană are aceeași afinitate ca și tine, sunt șanse mai mari să ai despre ce să discuți atât în format virtual, cât și față în față, la prima întâlnire.

Este important de reținut că Tinder nu-și va face un obicei din a înregistra automat fiecare locație căreia îi calci pragul. În schimb, îți va permite să definești baruri, restaurante, puburi, librării și multe alte tipuri de obiective care te încântă. În momentul în care majoritatea utilizatorilor se vor obișnui să treacă prin acea procedură, Tinder Places va funcționa foarte bine.

În prima etapă a propagării, noua actualizare adusă Tinder va fi implementată în localitățile Sydney și Brisbane din Australia și Santiago din Chile. În funcție de feedback-ul utilizatorilor din acele zone, serviciul se va extinde mai repede sau mai lent.